Din Raiul meu

Din Raiul meu 2009

7.07

Filmul, regizat de Peter Jackson pornind de la un scenariu scris de Jackson, Fran Walsh și Philippa Boyens, este povestea unei fete de numai 14 ani, Susie Salmon, ucisă cu sălbăticie de un criminal rămas nedescoperit. Acum, fata e prinsă între două lumi – nu e nici în viață, dar nici nu a plecat definitiv și veghează din Raiul ei personal pentru ca familia ei să nu mai sufere, încercând să-i ajute pe cei dragi rămași în urma ei să-l găsească pe cel care a ucis-o, dar și să-și regăsească liniștea pierdută odată cu această tragedie. O distribuție impresionantă în acest film profund emoționant.

2009

Copacul cu povești

Copacul cu povești 2016

7.29

Bazat pe romanul omonim scris de Patrick Ness, „A Monster Calls” este povestea emoționantă a unui băiat cu o copilărie umbrită de boala gravă a mamei sale și vizitele nocturne ale unui monstru milenar. În fiecare seară, Conor merge la culcare cu teamă și speranța ca măcar o noapte să aibă un somn liniștit. Inevitabil însă, imediat după miezul nopții, are același coșmar: din întunericul nopții, vântul îi aduce la fereastră un monstru înspăimântător. Acesta îi va spune trei povești impresionante, după care îi va cere ceva cu adevărat important în schimb. Cu ajutorul acestui monstru, Conor va descoperi compasiunea, dragostea și câțiva aliați pe care se va putea baza necondiționat, în ciuda greutăților care îl încearcă.

2016

Lorax, protectorul pădurii

Lorax, protectorul pădurii 2012

6.50

O adaptare a romanului clasic al lui Dr. Seuss, în care Lorax, locuitor al pădurii, trebuie să-l oprească pe Numai-O-Dată din a distruge natura.

2012

Fântâna

Fântâna 2006

6.92

Cuprinzând peste o mie de ani și trei povești paralele, Fântâna este o poveste despre dragoste, moarte, spiritualitate și fragmentarea existenței noastre în această lume.

2006

Blair Witch

Blair Witch 2016

5.20

Căutându-și sora dispărută, un tânăr intră împreună cu prietenii săi într-o pădure blestemată populată de un groaznic personaj de legendă.

2016

Copacul vrajbei noastre

Copacul vrajbei noastre 2017

6.70

Agnes îl dă pe Atli afară și îi spune să nu care cumva să-l mai prindă lângă fiica lor, Ása. Atli se mută cu părinții, dar aceștia sunt prinși într-o ceartă cu vecinii: cică arborele din curte, de care sunt atât de mândri, le umbrește prispa! În timp ce Atli se luptă pentru dreptul de a-și vedea fiica, cearta cu vecinii devine tot mai violentă: bunuri sunt distruse, animalele de companie dispar ca prin minune, se instalează camere de supraveghere și umblă zvonul că un vecin a fost văzut cu o drujbă...

2017

Hell & Back

Hell & Back 2015

5.20

Animația spune povestea a doi prieteni care merg să își salveze amicul trimis din greșeală în Iad.

2015

Sur un arbre perché

Sur un arbre perché 1971

5.30

Un industriaș își asumă un risc atunci când ia, cu reticență, doi autostopiști. Dar după o cotitură greșită, ajung cu toții în pom, la propriu.

1971

Timber Wolf

Timber Wolf 2001

1

Thomas Timber Wolf is a timber wolf who fancies himself a smoothly sophisticated predator. However, for all his smooth talking ways, Thomas has a great deal of trouble dealing with his wilder neighbors. The fact that he reflexively roars "TIMBER!" and causes a tree to fall on his head whenever he says his name does not help either.

2001

Compagnons d'arbres

Compagnons d'arbres 2022

1

This docu-reality series delves into the daily lives of tree planters. Isolated in their makeshift camps for four months, they have to deal with inhospitable wilderness.

2022